După ce au reușit să îl tranfere în avanposturi pe Raul, de la Real Madrid, oficialii lui Schalke au perfectat, astăzi un nou transfer. Klaas Jan Huntelaar este noul coleg al lui Ciprian Deac, a dezvăluit pentru Bild tehnicianul german Felix Magath.
Odată cu venirea lui Ibrahimovici și cu iminenta sosire a lui Robinho, olandezul avea șanse mici să mai prindă primul `11` al ‘diavolilor’. Chiar dacă toată vara a susținut că va rămâne în Milano, Huntelaar a conștientizat că acest drum este unul închis. „Este adevărat, nu am dorit să plec de la AC Milan, dar odată cu venirea lui Ibra lucrurile s-au schimbat”, a admis vârful batav.
După ce au făcut pereche în atacul Realului în a doua jumătate a sezonului 2008-2009, Huntelaar și Raul sunt gata să fie din nou letali în fața porților adverse în tricoul celor porecliți „minerii”.
„Negocierile au fost mai dure decât aș fi anticipat. Sunt foarte fericit că am reușit să îl aducem pe Klaas-Jan. Ne va ajuta foarte mult„, a explicat Magath în Bild.
Potrivit sursei citate, pentru transferul atacantului de 27 de ani, Schalke va plăti 13 milioane de euro.
23 de milioane ar fi oferit Fener în iunie pentru Huntelaar, dar vârful olandez nu a fost de acord cu o mutare p Bosfor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER